A apărut noua ediţie a revistei Copper Architecture Forum
Cea mai mare parte a acestei ediţii este consacrată decernării premiilor concursului „Cuprul în arhitectură”, care a avut loc în septembrie. La numai 12 ani de la înfiinţare, în 2011 - sfidând toate aşteptările - au fost înscrise 66 proiecte în acest concurs (cel mai mare număr până acum). Este de menţionat, că auzim din ce în ce mai des de la membrii juriului (juriu compus din arhitecţi) şi de la cei care urmăresc îndeaproape concursul, că sunt uimiţi în mod constant de înalta calitate a proiectelor având în vedere şi faptul că acest concurs este organizat în jurul unui singur material. Se pare că cuprul reprezintă o provocare pentru arhitecţi.

Cele şapte proiecte preselectate – dintre care a fost ales câştigătorul din acest an – reprezintă varietatea elitei arhitecturii europene contemporane, accentul fiind pe rolul remarcabil al cuprului. Trei dintre aceste proiecte au fost prezentate în ediţiile anterioare ale revistei Copper Architecture Forum, iar despre celelalte patru proiecte puteţi citi în această ediţie, cât şi despre rezultatele concursului şi critica juriului.
În afară de proiectele înscrise în concurs mai prezentăm numeroase alte proiecte, care exemplifică diferite domenii de utilizare cum ar fi cel a energiei solare. Pe lângă aspectele legate de ecologie şi sustenabilitate mai prezentăm tehnologii de detaliere a suprafeţelor noi. Mai relatăm despre relansarea paginii web Copperconcept.org care este în legatătură strânsă cu revista Copper Architecture Forum şi concursul „Cuprul în arhitectură”. Vă puteţi abona aici la următoarele ediţii tipărite ale revistei, ea fiind distribuită prin poştă, şi de aici puteţi descărca în format electronic ediţiile anterioare.
Sperăm că revista noastră Vă va delecta şi Vă va oferi informaţii utile, aşteptăm în continuare sugestiile, observaţiile Dvs.
Asiguraţi-Vă că o să primiţi gratuit prin intermediul poştei exemplarul Dvs: Abonaţi-Vă
Puteţi citi aici ediţia online a revistei: CAF 31/2011 online
2011, November 14 - 11:59- autentifică-te sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii

