Ispită dulce - Manufactura de ciocolată Harrer din Sopron, Ungaria

Amplasament superb, volume moderate discrete şi proporţionale, mediu de lucru de calitate, spaţiu interior conceput ca un program – relaxare cu răsfăţ atât estetic cât şi culinar, într-o manufactură profesională de ciocolată, însufleţită cu dragoste familială.

Mediu arhitectural modern şi profesionalism de înaltă calitate. Un angajament aproape aristocratic, cu care de patru generaţii familia Harrer se concentrează asupra îmbinării profesiei de cofetar cu ospitalitatea de rang înalt. După ce firma a deschis mai multe magazine în Austria, s-a decis înfiinţarea unui magazin şi în centrul oraşului Sopron; această deschidere făcută către Ungaria a avut ca rezultat înfiinţarea unei fabrici de ciocolată la periferia oraşului maghiar Sopron.

Ne aflăm în zona rezidenţială de pe lângă centura de nord-est de ocolire a oraşului de frontieră Sopron, unde se dezvoltă un nou segment urbanistic. Iniţial, terenul a fost destinat unui parc industrial grandios, astfel s-a realizat un centru de inovare, dar cerinţa reală a fost înfiinţarea unei zone rezidenţiale – prin urmare în zonă au fost înfiinţate numai câteva unităţi mici de producţie. Această schimbare în concepţia urbanistică a stabilirii destinaţiei terenului, a creat o situaţie norocoasă pentru construcţia acestei intreprinderi familiale, iar datorită acestei schimbări ea a devenit parte integrantă a unei zone rezidenţiale. În consecinţă a fost de la sine înţeles faptul că proprietarii se vor decide în favoarea unei clădiri care deserveşte atât fabrica de ciocolată cât şi clientela, această incintă prezentând perfect profilul ales.

Înfiinţarea manufacturii de ciocolată reprezintă un angajament profund în favoarea calităţii. Afacerea familială Harrer ne călăuzează în lumea delicateselor, unde pe lângă spaţiile curate ca o farmacie ale fabricii, în sala de degustare vizitatorii pot face cunoştinţă cu istoria creaţiilor de ciocolată - care reprezintă specialităţile unice ale casei - după care pot continua călătoria gastronomică într-o cafenea confortabilă sau pe terasa cu panoramă spre oraş. La toate acestea arhitectul - cu acordul proprietarilor - adaugă spaţii arhitecturale elegante, din care fac parte şi birourile proprietarilor, compoziţia volumetrică fiind una impresionantă, având în centru efectul estetic deosebit realizat de tejgheaua de servire.

Clădirea este amplasată pe un versant sudic, cu vedere superbă spre centrul oraşului Sopron. Nivelurile funcţionale ale construcţiei s-au realizat printr-o translaţie, astfel zonele de depozitare şi centralele de instalaţii au fost amplasate la nivelul inferior. La nivelul intermediar se află zona de producţie a fabricii de ciocolată, iar la nivelul superior sunt birourile administrative. Terasa care se desprinde uşor de sol este conectată la un nivel superior al clădirii, astfel se crează o demi-translaţie între nivelul vizitatorilor şi cel al producţiei. Sistemul complex este alcătuit din două mase caracteristice ale clădirii: elementul plastic din spate se încadrează în postamentul învelit în cupru, în timp ce spaţiile destinate vizitatorilor sunt definite cu o uşurinţă îndrăzneaţă de o masă întinsă pe console.

Jocul faţadelor cubice, încadrate ca nişte monitoare, tencuite în alb, este scos în evidenţă prin corpul de clădire amplasat pe acoperişul terasă acoperit în cupru. Dinspre terasa cafenelei se crează un echilibru solid: conturul creat de placa planşeului alb, oferă o umbră profundă de-a lungul peretelui de cortină din sticlă al magazinului.

Creaţia arhitectului austriac Christoph Huber, stabileşte legătura între caracteristica arhitecturii moderne – perceperea fluentă a spaţiului – şi ordinea funcţională a spaţiilor, parte a tradiţiilor practicate de intelectualitatea tehnică. Jocul contemporan cu elementele de clădire articulate cu grijă este dus mai departe de un sistem al maselor pozitive şi al inciziilor negative.

Pereţii cuburilor înrămate pătrund cerul albastru cu albul lor.
Ornamentica lamelelor din lemn destinate umbririi pereţilor din sticlă atenuează impactul compoziţiei. Intrarea directă dinspre parcare echilibrează compactitatea volumului. Birourile de la nivelul superior ridică spaţiile administrative ale proprietarilor – acest cub seamănă cu o coroană, care repetă structura postamentului învelit în cupru.

Designul interior se desprinde de sistemul consecvent al articulaţiilor puternice ale faţadei. Schimbarea materialului (înveliş din plăci MDF de calitate) este justificată de necesitatea confortului, iar pardoseala caldă din parchet completează perfect acest design interior. Tejgheaua lungă se transformă într-o armonie naturală dintr-un element operaţional în suprafaţă de expoziţie şi de deservire. Mobilierul de un design discret atât la culoare cât şi la formă, se potriveşte cu structura din sticlă şi oţel al spaţiului destinat consumatorilor, dar oferă un mediu confortabil. Designul sălii de prezentare dintre cafenea şi fabrică însă diferă de toate compoziţiile descrise până acum: liniile curbate ale mobilierului de perete, şi strălucirea suprafeţelor are un aer străin în designul consecvent al clădirii. Spaţiul atractiv, lejer, destinat vizitatorilor nu este în concordanţă cu seriozitatea generală a clădirii.

Punctul forte al designului interior este zona sălii de degustare! În sala de prezentare se dizolvă funcţionalitatea strictă care caracterizează toată clădirea. Capătă sens dinamica cu care gustul ciocolatei a invadat lumea: ca un articol de lux, ciocolata consumată ca băutură de către azteci a ajuns doar în secolul XVI în Europa, în 1657 în Londra deja s-a deschis primul restaurant care oferea ciocolată, iar în 1842 s-a început comercializarea ciocolatei solide.

Calitatea gastronomică a avut o influenţă importantă în categorizarea acestor produse ca fiind delicatese – nenumărate fabrici se remarcă prin combinaţiile specifice şi reţetele unice de ciocolată, executate din ingrediente de calitate. La proiectarea clădirii manufacturii, proprietarii au găsit un colaborator perfect în persoana lui Christoph Huber – această reţetă îndulceşte istoria acestei vizite.

www.copperconcept.org