Cuprul în natură

Cuprul în apă

Cuprul este prezent în mediul acvatic în pârâuri, în râuri, în mări şi oceane. Cuprul provine din apa de ploaie, eroziunea solului, fenomenele vulcanice terestre şi subacvatice, activităţile agricole sau de altă natură în urma cărora se eliberează cupru în apă şi în atmosferă. În cursul acestor procese, o parte din cupru se depune, iar o parte din această parte ajunge în mări şi oceane. Anual, datorită acestui fenomen natural în apele globului se depune o cantitate de patru ori mai mare de cupru decât în urma activităţilor umane.

Marea majoritate a organismelor acvatice au mecanisme care le permit să reglementeze în mod eficient absorbţia de cupru şi asimilarea optimă a cuprului. În zilele noastre fauna şi organismele din apă constituie una dintre cele mai sensibile sisteme expuse mediului în care trăiesc, o serie de cercetări ştiinţifice au ca scop studierea comportamentului chimic al cuprului în ecosistemul acvatic. Aceste cercetări analizează modul în care cuprul se comportă în diferite situaţii de mediu, şi în consecinţă determină impactul potenţial asupra mediului.

Efectul menţionat mai sus depinde în principal de factorul numit biodisponibilitate. Acest lucru înseamnă că partea solubilă a unui element poate avea efect biologic asupra organismelor vii (plante, animale, oameni), cu care intră în contact.

Biodisponibilitatea cuprului este mult mai mică decât concentraţia totală prezentă în mediul acvatic. Indiferent de natura lui, cuprul prezent în apă interacţionează cu mediul acvatic şi astfel se produc compuşi, în care biodisponibilitatea cuprului nu se realizează. Din această cauză experţii internaţionali sunt de acord, că luând în considerare diferitele regiuni, biodisponibilitatea cuprului este de 5-25% în apă.

#
Cuprul în apa de ploaie
Apa de ploaie poate dizolva cuprul (în special atunci când datorită impuritaţilor a devenit acidă) ori poate transporta particule de cupru.
Printre sursele de cupru expuse ploii putem găsi: pulberi naturale (eroziunea vântului, activitatea vulcanică şi praful cosmic), fumuri de origine antropică (lemn, plante, combustibili fosili, combustibili, produse de ardere ale cărbunarilor...), pulberi de origine industrială (mine, turnătorii ...) acoperişuri, burlane, jgheaburi, conducte electrice, particule emise de plăcuţele de frână ale autoturismelor.

Cuprul în sol şi în plante

Cuprul este prezent în diferite cantităţi în toate solurile de pe glob. Conţinutul de cupru al solului poate varia între 2-250 mg/kg, concentraţia medie este de 30 mg/kg. Unele activităţi agricole (utilizarea de fungicide), siderurgia şi mineritul pot creşte conţinutul de cupru al solului. Multe tipuri de sol în starea lor naturală (păşune, teren agricol) conţin foarte puţin cupru.

Nuniformitatea conţinutului de cupru din sol constituie o problemă pentru toţi producătorii agricoli. Lipsa de cupru duce la diminuarea productivităţii şi la deteriorarea calităţii produselor. Plantaţiile de orez şi de grâu sunt extrem de vulnerabile la lipsa de cupru, şi aceste plantaţii reprezintă cele mai mari sectoare agricole din lume.

În Europa de Vest de exemplu, 18 de milioane de hectare de teren cultivat (adică 19% din terenul total cultivabil) are conţinut de cupru foarte redus. Soluţionarea problemei este utilizarea pe scară largă a îngrăşămintelor care cresc conţinutul de cupru al solurilor agricole. De exemplu în Suedia, anual se refolosesc 34 de tone de cupru, prin folosirea îngrăşămintelor specifice bogate în cupru.

Producţia agricolă intensivă duce la slăbirea pământului, iar aceasta poate cauza dezechilibru în nutriţia plantelor şi animalelor. Prin urmare, este necesară utilizarea unor resurse externe, pe de o parte pentru a suplimenta cuprul din sol, iar pe de altă parte pentru creşterea apetitului şi productivităţii unor animale de fermă.

Deşi este adevărat că lipsa de cupru a solului are efecte negative asupra anumitor tipuri de plante agricole şi asupra creşterii animalelor, dar nu este benefică nici conţinutul excesiv de cupru. Solul prea bogat în cupru poate dăuna unor plante şi animale. Unele specii de berbeci, de exemplu, nu tolerează bine cuprul în cantităţi excesive, la fel şi unele specii de bovine care sunt mai sensibile. Deci şi concentraţia prea mare a cuprului în sol poate fi dăunătoare.  

#
Cuprul şi viticultura
Cuprul este esenţial pentru viţa de vie în combaterea unor germeni patogeni periculoşi: peronospora şi mana. Este utilizat exclusiv sub formă de clorură cuproasă şi sulfat de cupru, acestea sunt amestecate cu var sau cu alte materiale utilizate pentru combaterea peronosporei.

Zeama bordoleză
Are la bază cuprul (sulfat de cupru 20%), este un pesticid de spectru larg. Este ideal şi eficient în combaterea bolilor arbuştilor şi pomilor fructiferi, a manei şi bacteriozei.
Tratamentul preventiv la pomi fructiferi este aplicat deja în februarie şi înainte de înmugurire şi perioada ploioasă.